ADR Centru sustine dezvoltarea firmelor din Regiunea Centru

Cu fonduri nerambursabile in valoare totala de peste 40 milioane lei

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, in calitate de Organism Intermediar pentru implementarea Programului Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice” (POS CCE) a demarat procesul de contractare a proiectelor finantate in cadrul Axei Prioritare 1 – Un sistem de productie inovativ si eco-eficient. La sediul ADR Centru din Alba Iulia au fost semnate intr-o saptamana 50 contracte prin care circa 79,8 milioane lei vor fi investite pentru dezvoltarea firme din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. Fonduri nerambursabile in valoare de peste 40 milioane lei sunt alocate prin aceste contracte semnate la sediul ADR Centru din Alba Iulia, pe cel de-al patrulea apel de proiecte in cadrul Operatiunii 1.1.1. A2 – Sprijin financiar in valoare de pana la 1.065.000 lei acordat pentru investitii pentru IMM.

Firmele din Regiunea Centru au depus 313 proiecte, din care 133 cereri de finantare sunt in diferite stadii de evaluare in cadrul apelului de proiecte mentionat, repartizate celorlalte ADR-uri pentru procesul de evaluare. Pentru proiectele care au fost admise in urma verificarii conformitatii administrative si eligibilitatii si care au obtinut minim 60 de puncte in urma evaluarii tehnice si financiare urmeaza semnarea contractelor de finantare si apoi derularea investitiilor prevazute.

La ADR Centru au fost semnate, incepand cu data de 4 septembrie 2013, 50 contracte de finantare, pentru proiecte a caror valoare totala cumulata este de 79.798.364,9 lei, din care sprijinul nerambursabil solicitat este de 40.161.991,14 lei. Firmele care au semnat contractele de finantare a proiectelor de investitii in echipamente si tehnologie isi vor achizitiona echipamente pentru prelucrari mecanice, prelucrarea lemnului, prelucrarea maselor plastice, constructii, industrie usoara si tipografii, sau vor realiza constructia de hale si dotarea acestora cu echipamente specifice pentru diferite domenii de activitate.

”Pentru ca accesul firmelor romanesti la capital sa nu ramana limitat si pentru ca sectorul IMM sa poata depasi efectele crizei, este nevoie de infuzii serioase de fonduri in infrastructura de productie si tehnologie. Firmele noastre pot concura pe piata doar daca se pot adapta rapid, prin inovare, la nevoile acesteia. Dezvoltarea IMM, prin achizitia de noi echipamente si tehnologii, prin diversificarea gamei de produse si cresterea calitatii acestora, stimuleaza competitivitatea firmelor si accelereaza schimburile comerciale. Axa Prioritara 1 a POS CCE, in cadrul careia ADR Centru are rolul de Organism Intermediar la nivel regional, concentreaza eforturile de sprijinire a sectorului productiv al intreprinderilor mici si mijlocii. Ne implicam activ in revigorarea mediului de afaceri si generarea intreprinderi inovative, care sa creeze locuri de munca in beneficiul cetatenilor. De aceea, dupa semnarea contractelor de finantare, vom sprijin permanent beneficiarii de fonduri sa-si realizeze cat mai repede si mai bine proiectele. Astfel, Agentia ramane fidela misiunii sale de a sustine procesul de dezvoltare economica a Regiunii Centru, in beneficiul tuturor locuitorilor sai”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, in cadrul evenimentului de semnare a contractelor de finantare pe programul destinat dezvoltarii competitivitatii economice.

În privinta proiectelor preluate de la AM POS CCE, ADR Centru a finalizat etapa de evaluare a conformitatii administrative si eligibilitatii pentru 201 cereri de finantare, care au locul de implementare in celelalte regiuni ale tarii, 171 de cereri fiind declarate conforme in aceasta etapa. Pana acum a fost derulata etapa de evaluare tehnico–financiara pentru cele 171 proiecte, realizata cu experti independenti, aflati sub contract cu Ministerul Fondurilor Europene.

Alte informatii despre POS CCE, gestionat de Ministerul Economiei, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial de Crestere a Competitivitatii Economice, regasiti pe pagina web http://amposcce.minind.ro.

Detalii despre activitatea ADR Centru in calitate de OI pentru POS CCE se regasesc pe pagina de internet a ADR Centru, Sectiunea POS CCE, sau pot fi obtinute de la Departamentul Organism Intermediar POS CCE, dl Nicolae Marginean, Sef Serviciu Relatii Publice din cadrul ADR Centru, tel 0258-818616, int 123, e-mail: nicolae.marginean@adrcentru.ro.

Arhiva